Interviu

- Cum adică, în sfârşit acasă în tine? Înţeleg că te-ai regăsit?

- Credeai că nu mai ştiam cine sunt? Că e posibil să fi uitat, din moment ce trei sferturi din viaţă am fost altcineva şi doar un sfert cu adevărat EU?

- Nu, mă gândeam doar că poate îţi place mai mult ce ai descoperit că poţi fi. Altfel, de ce atâta înstrăinare?

- Pentru că a fost nevoie. Sigur, nu am fost nici o secundă forţată, dar am simţit că era mai bine să nu fiu EU. Nu mulţi ar fi înţeles ce înseamnă asta şi cu greu ar fi putut rezista. Ar fi fost fără îndoială copleşiţi, or eu nu am dorit asta. Ştii de ce? Pentru că ar fi fost egoist din partea mea. Îmi dăunez destul mie, nici gând să mai împovărez şi pe alţii.

- De ce, pentru Dumnezeu, vorbeşti aşa?? E atât de greu să înţeleg clar măcar o idee din ce vrei să spui. Nu poţi să fii mai explicită?

- Sigur! Haha! Dar aş fi vulgară şi m-aş înjosi. Or eu nu sunt aşa. Aş pleca iar din MINE. Înţelegi? În momentul în care ţi-aş explica clar şi amănunţit, s-ar pierde toata esenţa. Eu nu sunt clară. Stilul ăsta dezordonat face parte din mine. E greu de pătruns tocmai pentru că are mai mult înţelesuri, de fapt.Dacă te pripeşti, poţi sa ajungi la o concluzie, dar în final o să fii dezamăgit de simplitatea ei. Doar dacă le înţelegi pe toate simultan (ceea ce e destul de greu) şi le aşezi cap la cap, abia atunci ai putea pricepe cu adevărat. Însă şi soluţia asta are capcanele ei, pentru că sunt ca o anagramă, pe care trebuie să o rezolvi în funcţie de SITUAŢIE, adică de starea mea momentană. Vezi? De asta îmi e greu până şi mie să  ştiu unde mă aflu; pentru restul, sunt doar într-un loc, o dată. Dar AIA nu sunt EU, de fapt.

- ...