nedesluşit

Te văd ca prin ceaţă; dar nu e nici din cauza alcoolului, nici a fumului de tigară care îmi umple camera şi pălmânii. Nu e nici pentru că realizez că nu te-am cunoscut niciodată deşi te-am simţit de prea multe ori atât de aproape, încat mă confundam cu tine. Nici măcar pentru că nu eşti aici, acum, când te privesc totuşi, printre gene..

Pentru că m-am pierdut din nou încercând să mă regăsesc.
Fiecare încercare mă face mai puţin puternică, şi mă întreb
de ce nu mă abandonez odată, în voia sorţii -care oricum nu există-
de ce mă vreau şi mă alung şi mă iubesc şi mă urăsc alternativ?
Vreau să fiu una. Dar De ce vreau să fiu una?
Cine sunt toate persoanele astea diferite din mine
ce caută ele aici, cine le-a adus-
NU eu le-am adus. Şi ele sunt eu, un eu format din mai multe euri
care se contrazic neîncetat.
Nu le înteleg, şi iar mă întreb: oare nu e o prostie să vreau asta?
Nu sunt eu părintele vostru, duceţi-vă DRACULUI, eu sunt încă o copilă!