Merge grăbită spre casă. Paşii ei sunt mărunţi şi apăsaţi asemeni grijilor care îi tulbură liniştea zi de zi. Ar putea să se bucure de linştea serii târzii, de priveliştea oraşului care, de sus, de unde îl priveşte acum, pare o oglindă a cerului. Le iubeşte pe amândouă deopotrivă pentru că deşi in timpul zilei oraşul şi cerul sunt două entităţi deosebite, noaptea formează un tot în care se regăseşte. Pentru că îi seamană.
Nu reuşeşte. Rătacită în ceaţa gândurilor, fuge de realitate.
de preferat, aici... :)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu